Rezultatele obținute pentru indicele la nivel național privind așteptările mediului de afaceri

Indicele privind așteptările mediului de afaceri din România (pentru a înlesni comunicarea, îl vom denumi pe scurt RBI[1] – indicele mediului de afaceri din România) relevă un grad mai scăzut de rezervă din partea firmelor asupra evoluțiilor la nivel economic și social în anul 2024. Valoarea indicelui se situează la 3,35 puncte din maxim 5, față de 2,80 pentru anul 2023, ceea ce indică faptul că mediul de afaceri se așteaptă, în general, ca evoluțiile economico-sociale din 2024 să fie mai bune decât cele din 2023.

Valorile obținute pentru fiecare pilon care contribuie la construcția indicelui național sunt prezentate în Figura 3. Pilonii cu așteptările cele mai ridicate, indicând perspective mai bune pentru anul 2024, privesc evoluția cifrei de afaceri și pieței (Pilonul 1) și a investițiilor (Pilonul 3). Aceste rezultate corespund cu cele pentru anul 2023. În primul caz, evoluția cifrei de afaceri este privită cu un grad de optimism superior mediei, ca urmare a așteptărilor crescute într-o evoluție mai bună a cererii de pe piața națională și a disponibilității produselor și serviciilor oferite de furnizori. De asemenea, firmele sunt încrezătoare că nivelul investițiilor în dezvoltare, creșterea competențelor angajaților, marketing și promovare, transformarea digitală a activității, dar și inovarea sau colaborarea cu mediul academic vor avea o evoluție mai bună în anul 2024.

Nivelul așteptărilor se situează deasupra valorii medii și pentru Pilonul 2, ce reflectă  așteptările cu privire la evoluția profitabilității (Pilonul 2). Mai exact, evoluția profitabilității companiei și acordarea de dividende sunt privite cu un grad mai ridicat de încredere pentru anul care va urma.

La un nivel similar cu media se situează așteptările pentru Pilonul 4, privind forța de muncă și dimensiunea companiei, ceea ce relevă că întreprinderile românești se așteaptă ca acești indicatori să rămână similari în anul 2024.

Pilonii 6, interacțiunea cu autoritățile și 7, evoluția economiei naționale și globale, s-au situat sub media indicelui compozit, indicând faptul că firmele au un nivel scăzut de încredere pentru colaborarea cu autoritățile locale și centrale, pentru interacțiunea cu acestea prin platforme digitale, pentru stabilitatea cadrului legislativ, a acordării stimulentelor și subvențiilor pentru inovare sau a schimbărilor la nivel politic. De asemenea, sunt circumspecte în ceea ce privește evoluția inflației și a cursului de schimb, dar și a schimbărilor la nivelul economiei UE și a celei globale.

Cel mai scăzut nivel al așteptărilor, sub medie, a fost înregistrat pentru Pilonul 5. Costuri și dificultatea accesului la finanțare. Companiile se tem de costuri mai ridicate cu reglementările de mediu, utilități, impozitarea muncii și a profiturilor sau veniturilor, accesul la finanțare.

[1] Romanian Business Index

Peste o treime din companiile din România sunt optimiste cu privire la evoluțiile economico-sociale din 2024 (așteptări în creștere și creștere semnificativă), și doar 3,3% se așteaptă la o înrăutățire a situației. Mai mult de jumătate (59,4%) din companiile chestionate consideră că evoluțiile din anul 2024 vor fi similare celor din anul precedent, astfel încât își mențin așteptările la un nivel constant (Figura 11).

Comparativ cu așteptările firmelor pentru anul 2023, se remarcă o îmbunătățire a perspectivei pentru anul 2024. Ponderile companiilor care se așteaptă la o îmbunătățire a situației și chiar a celor care consideră că evoluția va rămâne constantă sunt semnificativ mai mari decât în urmă cu un an, în timp ce scade vizibil ponderea companiilor care prevedeau o înrăutățire a situației.

Așteptările mediului de afaceri din România din perspectiva Pilonului 1. Cifra de afaceri și piața

62,7% dintre companii se așteaptă la evoluții mai bune pentru cifra de afaceri și piață în anul 2024, în timp ce aproximativ o treime (34,4%) consideră că evoluțiile din acest an vor fi similare celor din anul precedent, astfel încât își mențin așteptările la un nivel constant. Mai detaliat, 42,1% dintre firme indică o creștere a așteptărilor privind evoluțiile economico-sociale, iar 20,6% așteaptă o creștere semnificativă. Doar 2,9% dintre respondenți se așteaptă la o înrăutățire a situației.

Comparativ cu așteptările exprimate pentru anul 2023, ponderea companiilor care se așteaptă la o creștere, respectiv o creștere semnificativă, a cifrei de piață s-a majorat vizibil, în timp ce nivelul de pesimism s-a diminuat.

Așteptările mediului de afaceri din România din perspectiva Pilonului 2. Profitabilitate

Așteptările în privința profitabilității înregistrate de companii în anul 2024 tind să indice spre evoluții mai degrabă optimiste. Cea mai mare pondere a firmelor (45%) consideră că evoluțiile vor fi menținute constante, similare anului trecut. Puțin peste 40% dintre respondenți sunt optimiști, astfel că din numărul total, 14,5% indică o creștere semnificativă a așteptărilor, iar alți 28,4% au așteptări în creștere. Sub o cincime se declară pesimiști.

Tendința, comparativ cu anul anterior, este de majorare a ponderii companiilor care întrevăd evoluții bune, și de diminuare a perspectivei pesimiste.

Așteptările mediului de afaceri din România din perspectiva Pilonului 3. Investiții

Ponderea companiilor care au așteptări legate de îmbunătățirea investițiilor pe care le vor realiza în anul 2024 este preponderentă. Procentul companiilor care așteaptă evoluții mai bune (66,1%) este mult mai mare decât ponderea celor care își mențin la un nivel constant așteptările în privința investițiilor (30,2%).

Așteptările mediului de afaceri din România din perspectiva Pilonului 4. Forța de muncă și dimensiunea companiei

Așteptările în privința disponibilității forței de muncă și a evoluției dimensiunii companiei tind să fie mai degrabă optimiste. O treime dintre respondenți (32,3%) sunt de părere că situația se va îmbunătăți în anul 2024. Doar 8,1% dintre companii așteaptă, în schimb, o înrăutățire a situației. Peste jumătate dintre firmele respondente (59,5%) își mențin la un nivel constant așteptările.

Așteptările mediului de afaceri din România din perspectiva Pilonului 5. Costuri și accesul la finanțare

Costurile și accesul la finanțare sunt printre problemele pentru care perspectivele mediului de afaceri sunt dintre cele mai pesimiste. 35% dintre firme se așteaptă la înrăutățirea situației, în sensul scăderii accesului la finanțare. Doar un număr foarte mic dintre respondenți (6,6%) consideră că perspectivele vor fi mai bune pe acest pilon în anul 2024. Pentru 58,3% dintre firme, așteptările se mențin la un nivel constant (Figura 16).

Cu toate acestea, așteptările se mențin mai ridicate decât în anul 2023. Se remarcă o majorare ușoară a ponderii companiilor care intuiesc o creștere a accesului la finanțare, o accentuare a celor care își mențin așteptările constante, în timp ce ponderea pesimiștilor s-a diminuat.

Așteptările mediului de afaceri din România din perspectiva Pilonului 6. Interacțiunea cu autoritățile din perspectiva companiei

Deși mai puțin vizibil de această dată, nivelul de optimism în privința interacțiunii cu autoritățile e mai ridicat decât pentru anul 2023. Mai puține companii au o perspectivă pesimistă, astfel că 18,2% dintre companii întrevăd o îmbunătățire a evoluțiilor în acest domeniu. Așteptările privind interacțiunea cu autoritățile se mențin la nivel constant pentru 60% dintre companii. Rămân însă peste 20% dintre respondenți care se așteaptă la o degradare a interacțiunii cu autoritățile în anul 2024, deși cu o pondere în scădere față de anul anterior.

Așteptările mediului de afaceri din România din perspectiva Pilonului 7. Evoluția economiei naționale și globale

Ponderea firmelor chestionate care se așteaptă ca evoluțiile economice la nivel național și global să se înrăutățească în anul 2024 a scăzut semnificativ față de anul precedent. Astfel, doar 21,2% dintre companii sunt pesimiste în această privință, în comparație cu 57,3%, pentru anul 2023.

Procentul celor care se așteaptă la evoluții constante a crescut semnificativ, reunind peste 62% dintre companii. În ușoară creștere este și ponderea celor care se așteaptă la evoluții mai bune (16,8%).

Pentru mai multe detalii ale indicelui mediului de afaceri în funcție de regiune, dimensiune și activitate, selectați unul din tab-urile de mai jos: