Suntem înconjurați de date și informații statistice, însă avem nevoie de un cadru mult mai simplu de analiză și de înțelegere rapidă a evoluțiilor reale care se petrec în economie și, mai cu seamă, a celor cu care se confruntă întreprinderile.
Semnalul transmis de companii este acela al evoluțiilor palpabile, care dau de fapt starea și direcția performanței economice. Prin urmare, dezvoltarea Barometrului Mediului de Afaceri reprezintă, de fapt, expresia preocupării pentru sănătatea unei economii. Acesta este un instrument științific, care măsoară cantitativ și calitativ informațiile din mediul de afaceri românesc, și poate să constituie un instrument util companiilor care activează în România, potențialilor investitori, dar și instituțiilor guvernamentale, responsabile pentru dezvoltarea și monitorizarea politicilor economice și pentru sprijinirea mediului de afaceri.
Barometrul Mediului de Afaceri din România este dezvoltat de către Academia de Studii Economice din București, cea mai prestigioasă universitate cu profil economic din România, ce dorește să instituie o tradiție din prezentarea anuală a stării mediului de afaceri românesc. Implicarea mediului academic crește cu atât mai mult gradul de încredere de care un astfel de instrument se poate bucura, fiind realizat de către experți în domeniu.